Dario Amodei (foto), directorul startup-ului de inteligență artificială Anthropic afirmă că, într-un an, A.I., nu ...
O nouă linie de gardă va apărea la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Ploiești (cunoscută drept ...
43 de unități de învățământ preuniversitar din județul Prahova au fost incluse în Programul Național ”Masă sănătoasă” în anul ...
Dintre cei 229.824 de pensionari care sunt înregistrați în baza de date a Casei Județene de Pensii Prahova, peste 91.000 se ...
Statul de drept continuă să se degradeze în Uniunea Europeană (UE) – mai ales în Italia, Slovacia, România şi Ungaria -, ...
Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a pus în transparenţă decizională un ordin care va ...
Datoria statului a crescut cu 180 de miliarde de lei anul trecut şi a ajuns la final de decembrie 2024 la 964,3 miliarde de ...
Prețul aurului a depășit pentru prima dată peste 3.000 de dolari pe uncie troy (31,1 grame), în vreme ce investitorii privesc ...
Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a convocat, ieri, în ședință extraordinară, Centrul Local de Combatere a ...
Cele două echipe de baschet „U14” înscrise în campionat de clubul nostru – BBA CSM Petrolul Ploieşti, ce activează în ...
Evoluția lui Huja nu a mai fost supusă radiografiei aparatului cu Raze Pix de foarte multă vreme, din noiembrie 2022, de la ...
Siguranța locului de muncă și echilibrul dintre viața profesională și cea profesională sunt mai importante decât salariul ...